Prefectul Ungureanu, absentul de serviciu la protestele sindicale


• sindicaliştii spun că, de doi ani, reprezentantul Guvernului se eschivează mereu atunci când sub balconul său se adună manifestanţi

popescu-aurel2Aşa cum vă anunţam şi în ediţiile precedente, UST Cartel ALFA a dorit să marcheze oficial ieşirea din iarnă printr-un protest în faţa Prefecturii. Pichetarea la care au luat parte aproximativ o sută de membrii de sindicat l-a surprins, din nou, în offside pe Bebe Ungureanu care a fost taxat dur de către Aurel Popescu: „Am văzut că domnul prefect se tot vaită că nu are cu cine să vorbeşte! Că noi ne ascundem şi că dialog social nu există din vina sindicatelor dar când sindicatele vin să strige sub geamul din Prefectură, dumnealui are mereu grijă să inventeze fel de fel de scuze şi pretexte ca să scape de o înfruntare directă. Sunt deja doi ani de zile când pichetările şi protestele noastre se lovesc mereu de acelaşi scenariu: că e plecat, că e o urgenţă prin nu mai ştiu ce colţ de judeţ, că are o şedinţă, că n-a fost anunţat la timp… Mă rog, copilării de-astea ieftine numai că să se eschiveze. Dumnealui vrea dialog social numai în termenii săi, dar când dialogul social şi strada îi bat la uşă, joacă mereu în deplasare, nu?”

Popescu spune că pe lângă nivelul de trai tot mai scăzut şi noul tratat fiscal impus de UE, sindicaliştii au găsit şi un alt motiv pentru care să fie nemulţumiţi de activitatea Executivului. În fapt, e vorba de o campanie pentru ratificarea Convenţiei 189/2011 în 12 ţări, până la finele lui 2012.

„Noi solicităm Guvernului să declanşeze de urgenţă procedura de ratificare a Convenţiei OIM 189/2011 referitoare la munca decentă pentru lucrătorii casnici. Este vorba de o Convenţie Internaţională care oferă câtorva milioane de muncitori casnici posibilitatea de a se bucura de toate drepturile lucrătorilor în general: recunoaşterea muncii casnice ca formă de activitate profesională, extinderea drepturilor la toţi lucrătorii casnici, prevenirea cazurilor de încălcare a acestor drepturi şi garantarea desfăşurării muncii într-un cadru reglementat. În ţara noastră, s-ar încadra în această categorie peste 600.000 de persoane, ceea ce reprezintă o bună parte din forţa de muncă naţională care rămâne încă în ceaţă”, ne-a declarat Aurel Popescu.