PP-DD redistribuie un parlamentar, ARD s-a ars!


• Marian Ion Cristinel este al zecelea parlamentar al Vâlcii • marii învinşi sunt Ştefan Prală, Aurelian Pavelescu şi Constantin Niţu

Ieri, conducerea Biroului Electoral Județean a prezentat datele finale ale alegerilor parlamentare din 9 decem­brie. Din 343.407 alegători înscriși pe listele electorale, pentru Camera Depu­taților s-au prezentat la urne 154.043. La Camera Deputaților, per total, USL a avut 97.169 de voturi, PP-DD – 22.401, ARD – 21.020, PRM – 2.909, iar PAS – 499. Surprizele au venit din partea PP-DD, partid în cadrul căruia candidații au reușit să obțină mult mai multe voturi comparativ cu repre­zentanții ARD, spre exemplu. Pe colegii, situația este următoarea: Colegiul nr. 1 Râmnicu Vâlcea – Nord Traian Dobrinescu (USL) – 15.900 voturi, Romeo Rădulescu (ARD) – 5.716, Laurențiu Liviu Lipot (PP-DD) 2.768; Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea – Sud Constantin Rădulescu (USL) – 16.165 voturi, Aurelian Pavelescu (ARD) – 4.049, Marius Iulian Voicu (PP-DD) 2.187; Colegiul nr. 3 Bălcești Constantin Mazilu (USL) – 13.977 voturi, Milorad Cumpănășoiu (ARD) – 2.287, Elena Holban (PP-DD) – 4.389; Colegiul nr. 4 Drăgășani Vasile Bleotu (USL) –  14.964 voturi, Ștefan Prală (ARD) –  3.845, Marian Ion Cristinel (PP-DD) 4.426; Colegiul nr. 5 Brezoi Cristian Buican (USL) –  17.810 voturi, Iuliana Moise (ARD) – 2.355, Teodor Trancă (PP-DD) 4.011; Colegiul nr. 6 Horezu Aurel Vlădoiu (USL) – 18.351 voturi, Mihai Tănăsescu (PP-DD) – 3.910, Constantin Nițu (ARD) – 2.768.

Pentru Senat, din numărul total de alegători de 343.407 au fost prezenți la urne 150.320. USL a obținut 100.825 de voturi, PP-DD – 23.797, iar ARD 18.290. Pe Colegiul nr. 1 au fost înscriși pe lis­tele electorale 107.570 de alegători și prezenți 46.513. Laurențiu Coca (USL) a obținut 30.419 voturi, urmat de Florinel Butnaru (PP-DD) cu 9.242 de voturi și Ion Oprescu (ARD) cu 5.157 de voturi.  Pe Colegiul nr. 2, din 114.668 de alegători s-au prezentat 52.623. Daniel Remus Nițu (USL) a obținut 37.768 de voturi, urmat de Marian Nicolae Lucian cu 8.333 voturi și Laurențiu Baranga (ARD): 4355. Pe Colegiul nr. 3, din 121.169 de înscriși, s-au prezentat la vot 51.184 de alegători. Adrănel Cotescu (USL) a obținut 32.638 de voturi, Dorel Jurcan (ARD): 8.778, urmat de Lucian Orășel (PP-DD): 6.222.