POLIȚIȘTII VÂLCENI AU DESCOPERIT o societate care utilizează substanțe ce diminuează stratul de ozon al planetei!


Angajații Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vâlcea au desfășurat, zilele trecute, verificări pe linia legalității operațiunilor cu deșeuri periculoase, la persoane fizice și juridice care comercializează, dețin și utilizează substanțe care diminuează stratul de ozon sau gaze fluorurate cu efect de seră. Activitățile au avut ca scop creșterea siguranței cetățeanului și combaterea infracționalității în domeniu.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au urmărit verificarea legalității, a modului de efectuare a operațiunilor cu astfel de substanțe și deșeuri periculoase, precum și a condițiilor în care agenții economici desfășoară aceste operațiuni. Astfel, au fost efectuate verificări la o societate comercială din municipiul Râmnicu Vâlcea, în care se desfășoară activități de dezmembrare și valorificare a autovehiculelor scoase din uz și a pieselor rezultate din acestea, ocazie cu care au fost identificate mai multe motoare auto, filtre de ulei și alte piese cu urme de ulei, amplasate și gestionate necorespunzător, scurse direct pe sol. Polițiștii au anunțat că acestea erau rezultate din dezmembrarea autoturismelor scoase din uz, operatorul economic neluând măsuri pentru eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea desfășurată.

Angajații societății respective lăsau freonul din instalația de răcire a vehiculelor să se evapore în atmosferă

Totodată, oamenii legii au constatat că societatea respectivă nu deținea contract cu o societate autorizată de extragere a freonului din instalația de răcire a vehiculelor, lăsându-l să se evapore în atmosferă.
„Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase și producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu. Au mai fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. Conform prevederilor OUG 195 din 2005 privind protecția mediului, poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă, dacă faptele sunt de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală. De asemenea, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri se pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani”, ne-au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.