A băut alcool, a fumat cannabis și apoi… s-a urcat la volanul unui camion cu semiremorcă. Are 43 de ani și este din Alexandria


Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au anunțat că, în data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 18.30, angajați din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani – Formațiunea Rutieră, au depistat pe Drumul Național 64, pe raza comunei Ionești, un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în municipiul Alexandria (județul Teleorman), în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un camion și semiremorcă, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, fiind testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul a ieșit pozitiv la cannabis. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și a prezenței substanței psihoactive în organism. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ne-au informat polițiștii vâlceni.

Teleormăneanul făcea „manevre” aparatului tahograf

„Polițiștii au mai constatat că bărbatul în cauză ar fi intervenit asupra aparaturii tahografice, motiv pentru care a fost sancționat contravențional conform O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu amendă în valoare de 10.000 lei”, ne-au mai anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.