Poliţiştii au verificat modul în care agenţii de pază îşi fac datoria


• opt dintre aceştia „trăgeau chiulul”

În noaptea de 11/12 iunie, în intervalul orar 23.30-05.00, poliţiştii au acţionat pentru creşterea siguranţei pazei unităţilor. Cu această ocazie, au fost verificate 41 de unităţi asigurate cu pază umană proprie sau prin societăţi specializate de pază.

Acţiunea a avut drept scop verificarea modului de executare a serviciului de către agenţii de pază, cunoaşterea sarcinilor din consemnul particular şi a modului de intervenţie în cazul unui incident produs la obiectivul păzit.

În urma acestei acţiuni, au fost depistaţi trei agenţi de pază care desfăşurau serviciul în mod necorespunzător, fapt pentru se va dispune măsura sancţionării  contravenţionale cu amendă. Totodată, în cazul a opt societăţi, s-a constatat că agenţii de pază lipseau cu desăvârşire.

Toţi agenţii de pază verificaţi au fost reinstruiţi cu privire la modul de executare a sarcinilor ce le revin, precum şi cu privire la modul de intervenţie şi sesizare în cazul producerii unui eveniment.