Politia a iesit la datorie


Un octogenar din Drăgășani, la un pas de moarte

În dimineața zilei de 7 iulie, un tânăr de 22 ani din Drăgăşani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul, a lovit un bătrân de 82 ani, din localitate. În urma impactului, pietonul a suferit vătămări corporale minore fapt pentru care a refuzat transportarea la Spitalul Judeţean Vâlcea.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

 

Pieton din Gușoeni, acroșat de un șofer imprudent

Luni, în jurul orei 16.00, un tânăr de 21 ani, domiciliat în orașul Bălceşti, a condus un autoturism, din direcţia Bălceşti către Drăgăşani. Când a ajuns pe raza localităţii Guşoeni, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă şi l-a acroşat cu oglinda laterală dreapta pe Cheroiu I.

În urma impactului, pietonul a fost transportat la Spitalul Drăgăşani. Acolo i-a fost stabilit diagnosticul de traumatism cot stâng. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Drăgăşani, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Trei tineri s-au ales cu dosare penale

• aceștia furaseră cărbune dintr-un depozit al Minierei Berbești

În noaptea de luni spre marți, poliţiştii l-au depistat pe Lăutaru C., de 24 de ani, din localitatea Alunu, în timp ce conducea un autoturism încărcat cu lignit sortat. În urma controlului, bărbatul în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru marfa transportată.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul din Alunu, alături de alte două persoane, a sustras cărbunele dintr-un depozit situat pe raza localităţii Berbeşti. Pentru aceste fapte, celor trei tineri le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de articolele 228 şi 229 din Codul Penal.

 

Amendat pentru că transporta material lemnos fără acte de proveniență

Tot luni, în jurul prânzului, în baza unui plan de acțiune bine stabilit, poliţiştii din oraşul Brezoi au depistat un tânăr de 24 de ani, din satul Valea lui Stan, în timp ce conducea o autoutilitară. Acesta transporta cantitatea de 1,3 mc. material lemnos specia fag, pentru care nu deținea acte de provenienţă. Pentru fapta sa, el a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.000 lei.