Peste 2.000 de elevi cu alocația diminuată sau suspendată!


• ca urmare a chiulului înregistrat în primul semestru • între 10 – 19 absențe nemotivate, alocație de susținere familială mai mică cu 20% • la 20 de absențe: alocație diminuată 50% • peste 20 de absențe, adio alocație!
 

Zeci de elevi au chiulit în primul semestru al acestui an școlar, iar absen­țele nemotivate au dus fie la dimi­nuarea alocației de susținere fa­mi­lială, fie la suspendarea acesteia pentru o perioadă de timp. Totuși, com­parativ cu primul semestru al anu­lui școlar 2011 – 2012, numărul chiu­langiilor a mai scăzut. Astfel, un raport prezentat în cadrul Colegiului Pre­fectural de către șeful Agenției Ju­de­țene pentru Plăți și Inspecție So­cială, Nicolae Popescu, atestă că, dacă în primul semestru al anului șco­lar trecut s-au înregistrat 325 de elevi care aveau mai mult de 20 de ab­sențe nemotivate (2,76%), în primul semestru al acestui an școlar vorbim de 222 de chiulangii (2,16%). 1.667 de elevi (16,19%) au înregistrat, în pri­mele trei luni ale anului școlar în curs, între 1 și 9 absențe nemotivate, în timp ce anul trecut erau 2.135 de ab­sen­țe nemotivate (18,12%). 269 de elevi au între 10 și 19 absențe, res­pec­tiv li s-a diminuat alocația de susți­nere familială cu 20% timp de trei luni; anul trecut, la acest capitol, erau 282 de elevi (2,39%). La 20 de absențe elevilor li se diminuează alocația cu 50% timp de trei luni, iar în primul se­mestru au fost nouă elevi în această situație; anul școlar trecut, 23 elevi. Alocația de susținere familială se suspendă timp de șase luni în cazul a mai mult de 20 de absențe.