„Pentru retur rămânem la Drăgăşani”


• afirmă patronul clubului Damila

Senatorul Dan Niţu a declarat, în cadrul conferinţei de presă organizată miercuri, la sediul Societăţii Comerciale Damila din Râmnicu Vâlcea, că echipa de fotbal pe care o sponsorizează îşi va disputa meciurile de pe propriul teren la Drăgăşani şi în returul actualei ediţii a ligii secunde. El a mai precizat faptul că, în acest sezon, lupta pentru promovare în Liga I este foarte dificilă, în condiţiile în care Damila se află la opt puncte în spatele ocupantei locului secund, FCM Târgu Mureş. Însă, nu înseamnă că visul promovării pe prima „scenă” a fotbalului românesc a dispărut, tocmai acesta fiind obiectivul pe care tehni­cianul Claudiu Niculescu trebuie să îl îndeplinească până în vara anului 2014.

„Pentru acest retur rămânem la Drăgăşani. Oamenii din zonă ne-au primit foarte bine. Eu de la început am vrut să joc la Râmnicu Vâlcea dar, din păcate, au fost probleme pe care nu vreau să le dataliez. Nu regret că am ales Drăgăşani, pentru că în zonă sunt mulţi oameni pasionaţi de fotbal. Ne bazăm, în principal, pe lotul pe care l-am avut în tur, pe care însă vrem să îl completăm cu patru, cinci jucători. Eu privesc echipa de fotbal ca pe o afacere şi deja aceasta ne-a adus un profit, dacă ne referim aici la imaginea publică, la reclama şi publicitatea făcută. Pe viitor ne gândim să producă şi bani din transferuri sau drepturi de televiziune. Până atunci, avem un buget de 400.000 de euro cu care, zic eu, am făcut performanţă. Noi trebuie să fim pregătiţi în orice moment să promovăm. Va trebui să fim acolo sus, pe locul trei şi, dacă se va întâmpla ceva, putem juca în Liga I încă de anul acesta. Calculul matematic ne arată că dacă Damila bate tot, iar adversarii pierd trei meciuri, putem promova în 2013. Logic putem termina pe trei, dar matematic se poate şi mai sus. Facem şi dosar de licenţiere, dar căutăm stadion unde să avem condiţii de prima ligă. Am discutat cu foarte mulţi oameni în legătură cu acest aspect, în principal din zona Olteniei şi din Argeş. Vâlcea are tradiţie în fotbal şi ne gândim şi la preluarea unui nume cu rezonanţă istorică. Poate fi Chimia, dar sunt şi alte variante”, a mărturisit Dan Niţu.

Claudiu Niculescu: „Am venit la Damila pentru că este seriozitate”

În cadrul aceleaşi conferinţe, noul antrenor principal al formaţiei din Liga a II-a, Claudiu Niculescu, a declarat: „Refe­­ritor la lotul de jucători, pot să vă spun că îi cunosc pe majoritatea, am văzut şi câteva meciuri pe DVD-uri, am fost chiar adversarul lor. Cred că dacă erau mai atenţi în ultimele două etape din tur, puteau fi sus în clasament, iar promovarea era mult mai accesibilă acum. Oricum, dacă nu reuşim anul acesta să promovăm, din vară va trebui să ne concentrăm pe acest obiectiv. Am venit la Damila pentru că este seriozitate, pentru că mi-am dat cuvântul şi aveam referinţe foarte bune de la oamenii de fotbal din ţară”.