Pentru comuna Stoeneşti, veste bună de la Consiliul Judeţean


Consiliul Judeţean a alocat 3,5 miliarde de lei comunei Stoeneşti, pe care edilul şef Gheorghe Dumbravă îi va folosi pentru extinderea de apă şi amenajarea drumurilor. „Am primit o veste foarte bune şi de la preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cîlea, căruia îi mulţumesc pe această cale, că pe ordonanţa 28 m-a prins cu 3,5 miliarde lei. Am stabilit ca 1,5 miliarde lei să-i folosesc pentru extinderea reţelei de apă şi 2 miliarde lei la amenajarea drumurilor. Deşi, la drum sunt insuficienţi pentru că am 1,7 miliarde lei datorie de anul trecut, la RAJDP, constructorul care a câştigat licitaţia pentru amenajarea drumului Drumul 160A, dar suma alocată de Consiliul Judeţean este una foarte bună şi îi mulţumesc, încă o dată, preşedintelui Ion Cîlea. Sperăm, ca la jumătatea sau la finele anului Guvernul să se gândească să ne mai acorde o sumă de bani, pentru că, după cum ştiţi, în comuna Stoeneşti, problema principală este alimentarea cu apă. N-am cerut sprijin la preşedintele Consiliului Judeţean pentru tot felul de nimicuri, decât pentru această prioritate a noastră, alimentarea cu apă. Asta mi-am propus când am venit la Primărie, asta am promis cetăţenilor. Vreau, la finele anului, când mă veţi întreba, să pot răspunde cu seninătate că am reuşit să introducem apa în peste 70% din comună”, a spus Gheorghe Dumbravă.