Patru noi proiecte, pentru îmbunătățirea calității serviciilor sociale din județul Vâlcea!



Ne-am propus să nu ratăm nicio ocazie de a accesa fonduri nerambursabile pentru orice fel de investiție care să vizeze dezvoltarea județului, dar și îmbunătățirea serviciilor oferite vâlcenilor.
În ședința extraordinară a CJ Vâlcea de astăzi, au fost votate 8 proiecte de hotărâre ce vizează aprobarea documentațiilor tehnico-economice și a proiectelor de investiții pe care dorim să le realizăm în patru centre de asistență socială din județ, accesând un program de finanțare al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Este vorba despre:
– Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități nr.1 Băbeni, unde urmează a se realiza lucrări necesare autorizării privind securitatea la incendiu.

– Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități nr.2 Băbeni, unde se vor efectua lucrări pentru realizare de accesibilități la etajele I și II;

– Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Lungești, unde se vor realiza lucrări pentru racordare canalizare menajeră interioară la sistemul local de apă-canal;

– Centru de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Slătioara, unde se vor construi două corpuri de clădire în vederea extinderii capacității Centrului.

Valoarea totală a celor patru proiecte pentru care solicităm finanțare este de 13.144.599,63 lei (cca 2,7 milioane euro).
Cofinanțarea acestor proiecte ar presupune pentru județul Vâlcea o alocare de 10% din valoarea proiectelor, respectiv, cca 1,3 milioane lei.
Sperăm ca toate proiectele noastre să treacă de evaluarea Ministerului și să primească finanțarea solicitată.

Constantin Rădulescu
Președinte CJ Vâlcea