„Părinții vor ști situația copiilor prin e-mail”


radulescu_romeo4• dă asigurări edilul Romeo Rădulescu

Cu ocazia deschiderii noului an școlar, Romeo Rădulescu, primarul Râmnicului, a ținut să asigure profesorii de tot sprijinul municipalității: „Vom sprijini în continuare unitățile școlare în demersul lor de dezvoltare. Un prim pas va fi făcut chiar anul acesta când părinții vor fi cei norocoși. Vestea bună este că vor putea verifica si­tuația copiilor printr-un e-mail pus la dispoziție, cu user și parolă. Știu că vestea aceasta nu este tocmai bună pentru copii, dar să vedem partea pozitivă: copiii vor fi mai bine pregătiți, vor ști ce e respectul față de părinți și profesori”.

O nouă programă școlară și fără titularizare

Anul școlar 2011 – 2012 vine cu o serie de modificări. În primul rând, elevii care au trecut în clasa a V-a vor urma cursurile gimnaziale inclusiv în clasa a IX-a. Se vrea, totodată, combaterea absenteismului, prin implementarea unui sistem electronic, tip card. Tot de anul acesta se va introduce săptămâna „Școala altfel” când, în perioada 2-6 aprilie, înaintea vacanței de primăvară vor avea loc activități non-formale, sportive și olimpiade. Se va termina și cu titularizarea, angajările făcându-se direct în școli. Directorii executivi din școli vor fi nevoiți să aibă cursuri pentru 4-6 ore, iar cei adjuncți 6-11 ore. Primul semestru a început ieri, 12 septembrie și se va încheia cu două zile înainte de Crăciun. Vacanța de iarnă se va mări cu o săptămână, până pe 15 ianuarie. Semestrul II începe pe 16 ianuarie și ține până pe 22 iunie, având și o vacanță intersemestrială  (7-22 aprilie).Vacanța de vară va fi mai mică: 23 iunie – 9 septembrie.

an_scolar5