Oltchim află mâine noile adversare


Toţi iubitorii handbalului din România vor fi mâine cu atenţia îndreptată către Viena. Începând cu ora 13.00 (ora României), capitala Austriei va găzdui tragerea la sorţi pentru stabilirea componenţei celor două grupe principale ale Ligii Campionilor. CS Oltchim Râmnicu Vâlcea va face parte din urna capilor de serie, alături de celelalte trei câştigătoare de grupe (dintre care una îi va deveni adversară). În cealaltă urnă se vor regăsi formaţiile care s-au calificat în „primăvara europeană” de pe locurile secunde ale celor patru grupe (două dintre acestea vor completa grupa în care se va regăsi Oltchimul).

Înaintea tragerilor la sorţi, opiniile oficialilor de la Oltchim sunt oarecum împărţite. Preşedintele Petre Berbecaru îşi doreşte ca vâlcencele să întâlnească în faza grupelor principale pe ETO Gyor (campioana Ungariei aflându-se între favoritele la câştigarea trofeului în actualul sezon, alături de Oltchim). Dacă acest scenariu se adevereşte, campioanele României s-ar putea califica în semifinalele întrecerii fără teama că ar mai putea întâlni acolo o forţă precum ETO Gyor, aşa cum s-a întâmplat în primăvara acestui an.

Tehnicianul danez Jakob Vestergaard a evitat să se pronunţe cu privire la echipele pe care ar vrea să le întâlnească elevele sale în faza grupelor principale, însă a declarat că ar fi câteva echipe pe care ar vrea să le evite, lăsându-se deci să se înţeleagă că nu ar prefera o confruntare cu Gyor încă din faza grupelor. Cea mai simplă şi carismatică opinie a avut-o Katarina Bulatovic, muntenegreanca declarând că nu îi e teamă de nici o echipă şi ca atare Oltchimul poate să întâlnească orice adversar!