Oficial ne merge… mai bine


• senatorul democrat-liberal Jurcan a prezentat câteva date statistice care dau dreptate premierului Boc

În conferinţa de presă de săptămâna trecută, senatorul Dorel Jurcan a prezentat câţiva indicatori economici care arată că începutul anului 2011 a fost bun în România. „Guvernul şi noi, parlamentarii care susţinem Guvernul, sun­tem satisfăcuţi că economia se aşează pe-un trend pozitiv. Chiar dacă acest lucru nu se simte acum în buzunarul fiecărui român, măsurile luate de Guvern se vor face simţite cel mai bine în anul 2012. De exemplu, volumul din industria prelu­crătoare şi volumul construcţiilor au crescut cu aproximativ 12 la sută în prima parte a acestui an faţă de perioada similară din 2010. Acestea sunt date oficiale, aparţinând Institutului Naţional de Statistică”, a afirmat liderul demo­crat-liberal Jurcan. „Ca-n orice economie care se respectă, volumul şi calitatea serviciilor au crescut în mod simţitor. În sectorul terţiar, volumul creşterii a fost de peste 10 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2010”, a mai spus Dorel Jurcan.