Obligaţii declarative cu termene în luna aprilie 2012


finante_sediu• Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, în luna aprilie 2012, trebuie să depună la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos

Până la 6 aprilie a.c. inclusiv:  Declaraţia de menţiuni privind schim­ba­rea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna martie 2012 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009.

Până la 10 aprilie a.c. inclusiv: Declaraţia de înregistrare fiscală/de men­ţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juri­dică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obli­gaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fis­cal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 2.296/2007; De­cla­raţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care des­fă­­şoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 pri­vind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru per­soane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, al­tele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înre­gis­treze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007; Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în condiţiile art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică, trimestrul, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu au depăşit plafonul de scutire de 35.000 în cursul anului calendaristic precedent şi nu au depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului. Reglementare: art. 152, alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OPANAF nr. 53/2012.

Până la 25 aprilie a.c. inclusiv: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat afe­rente lunii martie, trimestrului I 2012, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii martie 2012, trimestrului I 2012, formular 112. Reglementare: HGR nr. 1397/2010; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mar­tie, trimestrului I 2012, formular 300. Reglementare: art. 156 indice 2 din Le­gea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulte­rioare; OPANAF nr. 3.665/2011; Atenţie! Decontul se depune şi de con­tri­bua­bilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal până la 10 martie 2012; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efec­tuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pen­tru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru con­tri­buabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achi­ziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Re­glementare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011; Declaraţia pri­vind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către per­soanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România – pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie 2012, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012; Declaraţia reca­pitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obli­gaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna martie 2012, formular 390 VIES. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010, cu modificările şi completările ulterioare; Declaraţie informativă pri­vind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna martie, trimestrul I 2012 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunar şi trimestrial. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011; Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, pentru asocierile fără per­so­nalitate juridică constituite între contribuabili (persoane juridice străine cu per­soane fizice nerezidente pentru activităţi din România; persoane fizice rezi­dente asociate cu persoane fizice române pentru activităţi din România şi străinătate), pentru trimestrul I 2012. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare; Declaraţie privind sta­bi­li­rea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul im­po­zi­tului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlu­rilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul so­cietăţilor închise, formular 225, pentru trimestrul I 2012. Reglementare: OPANAF nr. 2.600/2010; Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată da­to­rată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Reglementare: OPANAF nr. 418/2012.

Până la 30 aprilie a.c. inclusiv: Situaţiile financiare anuale. Se depun de societăţile cooperatiste şi alte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale, pentru exerciţiul financiar 2011. Reglementare: art. 36 din Legea nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare; OMFP nr. 52/2012; Decontul privind accizele, formular 120. Se depune anual de ope­ratorii economici plătitori de accize. Reglementare: art. 219 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare; Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, formular 130. Se depune anual de către plătitorii de impozit la ţiţeiul din producţia internă. Regle­men­tare: art. 219 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare.