„Nu ne grăbim cu reunirea echipei. Vrem să fim siguri că aducem fotbalişti care să dorească să şi joace, nu doar să aştepte bani”


• susţine principalul sponsor al formaţiei Topologul Galicea, viceprimarul Florea Udrea

Chiar dacă a rămas numai o lună până la reluarea campionatului din „Elita” fotbalului vâlcean, nu toate echipele de judeţ şi-au strâns rândurile şi au dat startul pregătirilor specifice perioadei de iarnă. Printre cluburile ce mai amână puţin reunirea se află şi Topologul Galicea, formaţie sprijinită financiar de viceprimarul localităţii, Florea Udrea. În câteva cuvinte, edilul din Galicea ne-a oferit şi explicaţia pentru care jucătorii pregătiţi de antrenorul Iustin Croitoru nu grăbesc reunirea lotului.

„Vremea rece din ultima perioadă ne-a făcut să amânăm puţin reunirea echi­pei de fotbal. Dacă anii trecuţi ne-am aflat printre primele echipe care au înce­put pregăririle de iarnă, iată că acum am rămas printre ultimele. Dar asta nu mă îngrijorează deloc. Pot spune că tocmai echipele care au început pregătirile mai târziu s-au descurcat mai bine în cam­pio­nat. Oricum, nu superstiţia asta a făcut să ne reunim mai târziu. În primul rând, eu vreau să mă asigur că, în cele unspre­zece-douăsprezece meciuri pe care le mai avem de disputat din acest sezon, la echipa din Galicea vor evolua doar fot­balişti care să dorească să şi joace, nu doar să aştepte banii. De altfel, cum am mai declarat, pentru meciurile care au ră­mas de disputat vom avea primă de obiec­tiv. În sensul că jucătorii vor fi recom­­pensaţi financiar doar în funcţie de rezultatele obţinute. Nu aşa cum am făcut sezoanele trecute, când am dat bani pentru simplul motiv că au intrat pe teren. Nu se mai poate în acest fel. Tre­bu­ie să încurajăm performanţa. Din acest motiv, când vom avea conturat nu­cleul de jucători care să dorească să facă treabă la Topologul, vom da drumul pregătirilor. Cu o săptămână, maxim două, înaintea reluării campionatului vom disputa şi câteva meciuri amicale, cel mai probabil în număr de două”, ne-a declarat viceprimarul comunei Galicea.

 

Florea Udrea este nemulţumit de graba cu care oficialii AJF pregătesc reluarea competiţiei

 

După cum a mai precizat în alte rânduri, finanţatorul Topologului rămâne cu vechile nemulţmiri la adresa condu­ce­rii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea. „Referitor la graba cu care AJF-ul vrea să reia campionatul, eu mi-am făcut publică opinia de mai multe ori în presă. Nu sunt de acord ca meciurile să se reia de la începutul lunii martie, aşa cum să doreşte. Gândiţi-vă, în primul rând, cât de mult vor fi afectate suprafeţele de joc având în vedere că se va juca pe terenuri umede, cu noroaie, poate zăpadă. Şi unde mai punem faptul că nici suporterii nu vor veni la stadioane pe o asemenea vreme? Pierdem tocmai esenţialul din fotbal, un sport făcut pentru public. Ne grăbim în luna martie, iar în mai-iunie, când este vremea ideală pentru fotbal, noi încheiem campionatul. Nu mi se pare deloc logic. În ritmul acesta, chiar nu se merită să investeşti într-o echipă de fotbal. Eu le sugerez celor de la AJF ca în şedinţa de la finalul lunii februarie să solicite Adunării Generale să voteze amânarea reluării campionatului. Cred că dacă am începe la finalul lunii martie şi am încheia pe la mijlocul lui iunie, ar fi foarte bine. Unde ne grăbim aşa? S-a calificat România la Mondialul din Bra­zilia şi trebuie să îi urmărim pe tricolori din faţa televizoarelor?!”, se întreabă retoric finanţatorul echipei Topologul Galicea.