„Nu avem nevoie de lideri – navetişti”


• declară europarlamentarul democrat – liberal Theodor Stolojan
 

„Partidul Democrat Liberal nu are nevoie în Opoziţie de lideri navetişti, care vin din când în când la birou, ci de o formulă de conducere care să aibă credibilitate şi legitimitate”, a declarat europarlamentarul Theodor Stolojan, liderul grupului democrat-liberalilor din PE. Pe de altă parte, Stolojan susţine că Mihai-Răzvan Ungureanu poate ajunge lider al PDL, dar nu acum, ci după ce îl cunosc oamenii din partid. „PDL se află, la ora actuală, în Opoziţie, nu poate fi lipsit de o conducere, atât timp cât preşedintele partidului şi-a dat demisia şi ceilalţi din BPN şi-au dat demisia, partidul are nevoie urgentă, potrivit statutului, de o formulă de conducere care să aibă credibilitate, legitimitate, pentru că nu poţi să intri în vară cu partidul cu o conducere în care lumea nu are încredere”, a mai spus Stolojan.

El a precizat că nu numai conducerea centrală a partidului poartă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat la ale­gerile locale şi că există „organizaţii întregi locale, unde fie preşedinţii de organizaţii şi-au luat concedii sau s-au dus în deplasări de serviciu în străinătate în perioada de campanie pentru alegerile locale, fie a fost o atitudine de non-combat”.

Stolojan a spus că a cerut în Colegiul Director o restructurare a structurii conducerii partidului. „La guvernare poţi să ai vicepreşedinţi care vin din când în când pe la şedinţele de Birou, dar în Opoziţie trebuie să ai oameni în conducerea partidului, care sunt aici 24 de ore din 24, luptând pentru partid în Opoziţie. Nu poţi să ai în conducerea partidului navetişti!”, a susţinut europarlamentarul PDL, care a precizat că nu va candida acum pentru preşedinte sau pentru altă funcţie în partid.