Nouă luni și urgențele paramedicilor cu crescut cu 100%


103,68% este creșterea înregistrată de intervențiile SMURD, în primele nouă luni ale anului, comparativ cu cele din 2011. Mai precis, dacă anul trecut, paramedicii făceau față la 1.547 de urgențe, anul acesta, din ianuarie și până-n septembrie, au intervenit în cazul a 3.151 de situații. Din numărul total de intervenții, aproximativ 1.000 vizează persoanele ce au suferit traumatisme, iar în cazul a 203 cetățeni s-a acordat primul ajutor medical ca urmare a accidentelor rutiere. De pe lista echipajelor SMURD nu lipsesc nici intervențiile în cazul afecțiunilor cardiace, 133 la număr. O veste bună este aceea că, comparativ cu 2011, a scăzut numărul persoanelor decedate cu 100%. Dacă anul trecut, s-a înregistrat un deces, până la finele lunii septembrie a.c. nu a mai apărut nici un caz.