636 de ani de la prima atestare a localităților Călimăneşti, Jiblea, Seaca, Râmnic şi Orleşti. La mulți ani!


Parlamentarul vâlcean, Cristian Buican, a transmis un mesaj, la ceas aniversar, localităților, respectiv locuitorilor de aici, care în această perioadă sărbătoresc atestarea documentară. Este vorba despre Călimănești, Jiblea, Seaca, Râmnic și Orlești. „Aceste localități sunt menționate pentru prima data într-un hrisov din 20 mai 1388. Așadar, acestea sărbătoresc, astăzi, pe 20 mai, 636 de ani de atestare documentară. Desigur, localitățile sunt străvechi, așa cum sunt multe dintre celelalte așezări de pe Valea Oltului. Este o sărbătoare a continuității, a rezistenței în fața oricărei amenințări, o sărbătoare a solidarității care ne perpetuează prezența în acest tărâm minunat al țării, presărat cu jertfe de martiri și mânăstiri închinate credinței strămoșești.
În ce mă privește, ca președinte al Filialei PNL Vâlcea, ca vâlcean și ca reprezentant al dumneavoastră în Parlamentul României, vă doresc să aveți o sărbătoare fericită cu sănătate și împliniri! Să urăm împreună localităților dumneavoastră, Călimăneşti, Jiblea, Seaca, Râmnic şi Orleşti, La Mulți Ani!”, a afirmat deputatul Buican, într-o postare publică pe social media.