„Ne lovim de cofinanțare. Băncile din România nu respectă contracte cu PNDR”


• susține Alina Păunoiu, director OJDRP Vâlcea

Deși nu se află, încă, în forma finală, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a fost prezentat, în mare, membrilor Colegiului Prefectural. Alina Păunoiu, director Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Vâlcea, a discutat despre măsurile de investiții în sectorul agricol, în întreprinderi rurale și spațiul rural. Noutatea adusă de șefa agriculturii vâlcene a fost aceea că, de data aceasta, proiectele pe Măsura 322 nu mai sunt complexe și vizează un singur obiectiv: fie modernizarea drumurilor, fie rețelele de apă etc. „Ne lovim, însă, de cofinanțare și asta deoarece băncile din România nu respectă contractele încheiate cu PNDR”, a precizat Alina Păunoiu. În replică, prefectul județului, Dumitru Nicu Cornoiu, a solicitat factorilor din domeniul agricol o mai bună colaborare: „Le cer domnilor Pintea, Cernătescu, Mihăilescu să trimită comunicate de presă. Prin intermediul presei, vor ajunge în toate colțurile județului și oamenii vor fi informați cum trebuie. Sunt importante, sunt necesare, mai ales acum când agricultura este așa cum este…Trebuie stimulați tinerii, fermierii mici și mari și doar așa stimulăm și agricultura. Trebuie formate grupuri tehnice care să colaboreze cu primăriile”.
Nu este prima dată când reprezentantul Guvernului în teritoriu propune directorilor de deconcentrate o mai bună colaborare între ei, lucrul ce nu ar face decât să apară rezultatele dorite mult mai repede.