Nadolu și Persu știu să glumească


• ședințele la care participă reprezentanți PSD și PNL nu sunt lipsite de tachinări

Cam de fiecare dată când se întâlnesc social-democrații cu liberalii apar și șicane. Nici începutul ședinței Comisiei de Dialog Social pentru Problemele Vârstnicilor nu a fost lipsită de tachinări între cele două părți. De această dată, protagoniști au fost pre­fectul județului, Mircea Nadolu și „vicele” Con­siliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu. Discuțiile au pornit de la mutarea șe­dinței, din sala Prefecturii, în cea a Consiliului Județean: Persu: „Dacă știam mai devreme, ne ocupam și de protocol. Abia am aflat că vom ține ședința aici. La Prefectură nu există protocol…”; Nadolu: „Noi nu suntem aleși. Ce ni se dă, aia avem”.

ÂÂ