«MuzA la Băi», un weekend dedicat arhitecturii Băilor Govora 


În weekendul 1–2 august, MuzA – Muzeul de Arhitectură din România deschide la Hotelul Ștefănescu din Băile Govora MuzA la Băi, cea de-a doua expoziție din itinerariul său național, care va fi inaugurată cu o serie de evenimente: tururi ghidate prin stațiune, întâlniri cu comunitatea, ateliere pentru copii și adolescenți, proiecții multimedia și de film, discuții dedicate arhitecturii și patrimoniului balnear, un concert care readuce muzica într-unul dintre locurile cu istorie ale Govorei. Expoziția va rămâne deschisă până pe 20 septembrie. 

Instalată în Hotelul Ștefănescu (str. Tudor Vladimirescu nr. 170), construit în 1902 și aflat astăzi într-un proces de restaurare, expoziția MuzA la Băi urmărește felul în care diferite epoci au înțeles rolul arhitecturii în procesul de îngrijire, atât prin calitatea spațiilor construite, cât și prin capacitatea lor de a crea contexte pentru viață comunitară. Parcursul expozițional invită publicul să descopere Băile Govora prin planuri istorice, fotografii de arhivă, cărți poștale, obiecte balneare, mărturii și cercetări realizate special pentru acest proiect. 

Tema curatorială a MuzA din 2026, Fantezia, explorează felul în care imaginarul modelează arhitectura, înainte ca aceasta să existe. În acest sens, Băile Govora reprezintă exemplul uneia dintre cele mai ambițioase fantezii arhitecturale ale modernității românești: aceea a unui oraș construit în jurul ideii că natura, arhitectura și viața socială pot contribui împreună la o viață mai bună. 

MuzA – Muzeul de Arhitectură din România este un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România, aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat prin Timbrul de Arhitectură, derulat de Asociația IDEILAGRAM. Între 2026 și 2029, muzeul călătorește prin 11 locuri din România, iar Băile Govora reprezintă cea de-a doua oprire a acestui itinerariu național, punctul de pornire fiind în iunie, la Palatul Creditului Funciar Rural din București. Următoarea stație din acest an a muzeului este Brăila, în octombrie 2026.