Mustrări și avertismente pentru zece medici vâlceni
• situația valabilă din 2008 și până-n prezent • sancțiunile, acordate de Colegiul Medicilor
Anul trecut, patru cadre medicale din județ au ajuns în atenția Colegiului Medicilor Vâlcea, ca urmare a unor sesizări depuse de cetățenii județului. În două situații erau vizați medici ai secției Obstetrică-Ginecologie, o altă sesizare se referea la prestația unui medic de familie, iar, în ultimul caz, era vorba despre conduita unui cadru medical de la Unitatea de Primiri Urgențe. O statistică a Colegiului Medicilor Vâlcea atestă faptul că, din 2008 și până-n prezent, doar zece medici au fost sancționați ca urmare a sesizărilor și a anchetelor efectuate. Potrivit declarației juristului instituției, Adrian Bușu, numărul mic de sesizări se explică prin faptul că multe din adrese vizează cu totul alte organisme din sănătate: multe dintre problemele semnalate au în vedere organizarea sistemului medical, lipsurile acestuia… „Sancțiunile sunt prevăzute în Legea 95/2006 și se referă la mustrare, avertisment, vot de blam, amenzi, suspendarea dreptului de a profesa între 6 luni și un an etc. Cum medicii respectivi s-au aflat la primele abateri, au fost acordate mustrări și avertismente”, a mai declarat juristul Bușu.