Modificări aduse certificatelor verzi


Giosan-Lidia03Ministerul de Finanţe are în lucru un proiect de Ordin ce vizează modi­ficarea şi completarea reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul MFP nr. 3055/2009, dat pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în condiţiile în care legislaţia naţională a suferit unele modificări şi completări, inclusiv cu privire la operaţiunile cu certificate verzi, reglementate prin Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările ulterioare.

Astfel, propunerile cu referire la operaţiunile cu certificate verzi, au în vedere prevederile cuprinse în Codul fiscal cu privire la deducerea fiscală, în anumite condiţii, a ajustărilor de valoare constituite pentru creanţe preluate prin cesionare de către societăţi comerciale.

Conform Lidiei Giosan (foto), Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, un aspect care face obiectul proiectului de ordin se referă la introducerea în reglementările con­tabile a unor prevederi referitoare la ajustările de valoare ce se înregis­trea­ză pentru creanţele preluate prin ce­sionare.

Potrivit pct. 190 din Regle­men­tările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componentă a Re­glementărilor contabile conform direc­tivelor europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009, cu modificările şi com­pletările ulterioare, în vigoare înce­pând cu data de 1 ianuarie 2010, „în cazul cesionării unei creanţe, diferenţa dintre valoarea creanţei preluate prin cesionare şi suma de achitat ceden­tului reprezintă venit la data constatării drepturilor şi obligaţiilor, potrivit clau­zelor contractuale.”