Ministerul Sănătății intenționează să deblocheze 2.766 posturi din sistemul sanitar, în a doua jumătate a lunii august


asistentaMinisterul Sănătății a anunțat marți că intenționează ca, în a doua jumătate a lunii august, să deblocheze 2.766 posturi din sistemul sanitar. În acest sens, MS a postat, pe pagina web, la secțiunea Transparență Decizională, proiectul de Hotărâre de Guvern privind ocuparea posturilor vacantate după data de 01.01.2012 de personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar şi personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi unităţile sanitare al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale. Din cele 2.766 de posturi care vor fi deblocate la nivel naţional, 507 sunt repartizate medicilor, 1.218 asistenţilor medicali şi 928 posturi pentru personal auxiliar (infirmieri, ambulanţieri, brancardieri etc). „Este vorba de posturile care s-au vacantat după data de 1 ianuarie 2012, astfel încât ocuparea acestora nu determină un impact financiar suplimentar deoarece sunt bugetate şi cheltuielile de personal aferente sunt prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate”, a declarat ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi. Reamintim că, în primăvara acestui an, Ministerul Sănătăţii a mai deblocat 500 de posturi în sistemul sanitar atât în unităţile din reţeaua proprie, cât şi în cele care sunt administrate de autorităţile locale. Pentru aceste posturi, concursurile de angajare sunt în curs de desfăşurare.