Ministerul Sănătăţii spijină microproiecte vâlcene
Vă aducem la cunoştinţă că Ministerul Sănătăţii, printr-un proiect finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România şi cofinanţat de Ministerul Sănătăţii din România, sprijină derularea unor microproiecte de către unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar din judeţul Vâlcea, precum şi organizaţii neguvernamentale, axate pe adoptarea unui comportament sănătos, privind:
1. mişcarea zilnică susţinută (60 de minute, zilnic);
2. consumul zilnic crescut de apă;
3. consumul de fructe si legume de cinci ori pe zi, zilnic;
4. servirea zilnică a micului dejun de către copiii şi adolescenţi (cu vârste între 3 şi 19 ani);
Astfel, termenele de anunţare, depunere şi afişare a rezultatelor în ceea ce priveşte sesiunea de microproiecte sunt următoarele:
– 10 aprilie 2011 – termenul limită de depunere a fişelor de microproiect la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, Str. Decebal, nr. 4A
– 15 aprilie 2011 – afişarea rezultatelor Fişa de microproiect şi regulamentul de participare se pot descărca de pe următoarea adresă: www.aspjvalcea.ro.
Informaţii suplimentare privind proiectul VIAŢA puteţi găsi pe www.comunitatesanatoasa.ms.ro.
Persoană de contact:
Dr Gândacioiu Cristiana, tel 0723269747
DIRECTOR EXECUTIV SĂNĂTATE PUBLICĂ,
Dr. MURĂRUŞ MARIA
DIRECTOR EXECUTIV ADJ,
Dr MĂRGĂRITESCU LORENA