Medicii de familie găsesc inutil Centrul de Permanență din Ostroveni


Prezent la dezbaterea de la Instituția Prefectului privind cen­trele de permanență, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie din Vâlcea, dr. Maria Cârstea, nu crede în utilitatea cen­trului ce va fi înființat în Ostroveni. Motivarea? Există Urgențele Spitalului Județean. În opinia reprezentantului medicilor vâlceni, colegii din sănătate refuză să-și piardă nopțile. „Voi încerca să vorbesc cu colegii mei, dar se pune și problema pierderii nopților. În plus, nu-i putem obliga. Voi încerca să conving colegii pentru Centrul de Permanență din Ionești, dar nu cred că sunt șanse pentru cel din Ostroveni”, a declarat dr. Cârstea.
Reamintim cititorilor că, în localitatea Ionești, există înființat un Centru de Permanență care, însă, nu poate fi dat în folosință din lipsă de medici de familie. Chiar dacă clădirea este dotată și amenajată modern. În Râmnic, în zona Ostroveni, s-a găsit spațiu pentru înființarea unui alt centru de tratare a urgențelor, centru care se lovește de aceeași problemă: lipsa medicilor de familie. Pentru a das o notă de optimism dezbaterilor, subprefectul Aurora Gherghina a venit cu propunerea ca, în încercarea racolării medicilor de familie, cei din asocițaia care-i reprezintă ar trebui să le amintească și de jurământul depus la absolvirea studiilor, nu doar că pot pierde nopți.