„Mărirea salariilor bugetarilor arată că economia îşi revine”


bercea_maria• declară consilierul local Maria Bercea

Surse din cadrul PDL susţin că Guvernul Ungureanu a primit în momentul instalării două sarcini importante: să recapete încrederea românilor în instituţiile statului şi să crească nivelul de trai al oamenilor. Ca reprezentant local al PDL, Maria Bercea spune că mărirea salariilor bugetarilor reprezintă cel mai clar semn al revenirii economiei naţionale. „Demersul Guvernului reprezintă un element foarte important din punct de vedere economic şi răspunde multora dintre cerinţele diverselor categorii sociale. Trebuie reamintit faptul că Guvernul Boc a reuşit – prin măsuri drastice – să reechilibreze economia naţională şi să o pună pe drumul unei creşteri sustenabile în timp. E timpul ca cetăţenii ţării să simtă şi în buzunarele proprii această îmbunătăţire a situaţiei economice. Pentru că, până la urmă, creşterea economică nu se realizează de dragul cifrelor, ci pentru oameni”, ne-a declarat consilierul local Maria Bercea.