Marile companii de telefonie, luate în vizor de către Consiliul Concurenţei
• 30 august, data limită până la care puteţi face sesizări
De curând, Consiliul Concurenţei a supus dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de companiile implicate în investigaţia privind un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de fiecare dintre operatorii de telefonie mobilă în propria reţea. Fiecare dintre operatorii de telefonie mobilă din România deţine o poziţie de monopol pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor în propria reţea de telefonie. Pe site-ul instituţiei au fost publicate angajamentele propuse de Cosmote, Orange, RCS & RDS şi Vodafone pentru înlăturarea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2011, la declanşarea din oficiu a investigaţiei referitoare la o posibilă discriminare în ceea ce priveşte nivelul tarifului pentru serviciul de terminare a apelurilor la punctele mobile ale reţelei individuale (a fiecărui operator mobil). Cei patru mari operatori de telefonie practică tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora (apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea, respectiv apeluri iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea). Diferenţa dintre tarifele pentru apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele pentru apelurile iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea este excesivă. Acest lucru poate conduce la prejudicierea consumatorilor care vor plăti tarife mai mari şi poate afecta mediul concurenţial din acest domeniu prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele etc. După analiza observaţiilor formulate de către terţi, Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor modificarea propunerilor şi poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. Aceste angajamente sunt monitorizate pe o perioadă stabilită prin decizia Consiliului Concurenţei, verificarea îndeplinirii acestora fiind realizată de către autoritatea de concurenţă sau de către un mandatar desemnat în acest sens. În cazul neîndeplinirii angajamentelor, compania poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Pe parcursul procedurii, Consiliul Concurenţei poate redeschide la cerere sau din oficiu investigaţia, dacă se constată anumite nereguli.
Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate de acţiunile întreprinderilor investigate pe pieţele relevante să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de Orange România S.A., RCS & RDS S.A., Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A., şi Vodafone România S.A. până la data de 30 august 2013, prin fax la nr. 021.405.45.12, prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la adresa Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701.