„Manageri, înțelegeți: în bugetele spitalelor sunt resurse…”


• a precizat ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, în videoconferința organizată zilele trecute
 

La începutul acestei săptămâni, factorii din Sănătate au dat raportul ministrului Eugen Nicolaescu. S-a discutat despre bugetele spitalelor, legea malpraxis, salarizarea cadrelor medicale și medicamentele oncologice. Județul Vâlcea a fost reprezentat atât de prefectul Nadolu și subprefectul Gherghina, cât și de managerul Spitalului Județean Vâlcea, Geor­geta Săliște, președinte-director CAS Vâlcea, Alin Voiculeț, directorul DSP Vâlcea, Maria Mu­ră­ruș, managerii altor spitale din județ, repre­zentanți ai secției Oncologie – SJU Vâlcea. „Îi rog pe manageri să înțeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reușesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient”, a declarat ministrul Eugen Nicolaescu. În acest sens, ministrul Sănătăţii le-a solicitat manage­rilor de spitale să găsească resursele necesare pentru ca, până la sfârșitul anului 2013, activi­ta­tea să se desfășoare fără sincope majore şi să acopere necesarul de finanțare, fără a tăia din drepturile salariale ale personalului. În cadrul întâlnirii, s-a stabilit ca, până la 15 august 2013, prefecţii judeţelor să evalueze planurile de măsuri întocmite de manageri, cu consulta­rea CJAS-urilor şi a DSP-urilor, sub coordona­rea consiliilor locale. După 20 august 2013, MS va analiza aceste planuri trimise de prefecţi şi va decide cele mai potrivite măsuri.