MÂINE: SE OPREȘTE APA POTABILĂ în cinci sate din Mihăești! Există posibilitatea să fie afectate și unele zone din Băbeni, Ocnele Mari și sudul Râmnicului


Ca urmare a executării lucrărilor de remediere a avariei de pe conducta de transport/ distribuție apă potabilă PEHD D 500 mm, existentă în comuna Mihăești, strada Hidrocentralei – zona Stupărei, în data de 7 iulie 2022, între orele 09.00 – 18.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Mihăești, strada Hidrocentralei (parțial) – S.C. AVI-GIS S.R.L, cinci imobile și spălătoria auto, strada Principală – două imobile, OMV-Petrom, VOX Profile, S.C. Just Consulting S.R.L și zonele înalte – satele Arsanca, Negreni, Bîrsești și Buleta. În cazul în care perioada necesară executării lucrărilor de remediere se va prelungi și cantitatea de apă acumulată în rezervoarele Băbeni și Copăcelu nu va fi suficientă, este posibil ca ulterior să fie afectate și zonele: orașul Băbeni, orașul Ocnele Mari – zone înalte și Copăcelu – Căzănești.
„În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre și respectând prevederile art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au anunțat reprezentanții Apavil SA.
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului comunicare, mass-media al societății Apavil SA