Mâine, 3 martie, termen limită pentru calculul taxei pe poluare conform OUG nr. 50/2008
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor interesaţi că mâine, 3 martie, este termen limită pentru depunerea documentelor necesare pentru calculul taxei pe poluare pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de 31 decembrie 2010 şi care nu au fost înmatriculate în România până la 1 ianuarie 2011. Contribuabilii aflaţi în această situaţie au avut obligaţia să depună până la 31 ianuarie 2011, o cerere însoţită de următoarele documente: – pentru autovehiculele pentru care a fost lansată comandă fermă anterior datei de 31 decembrie 2010 şi pentru care se face dovada plăţii integrale sau a unui avans, documente din care să rezulte acest lucru; – pentru autovehiculele care au fost introduse în ţară şi pentru care se face dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documente emise înainte de 31 decembrie 2010, din care să rezulte acest lucru; – pentru autovehiculele pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 31 decembrie 2010, documente din care să rezulte acest lucru, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere, în formă autentică, din care să reiasă că autovehiculul a fost achiziţionat anterior datei de 31 decembrie 2010 în vederea înmatriculării în România şi nu a fost înmatriculat în România până la 1 ianuarie 2011.Pentru a beneficia de calculul taxei pe poluare conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii interesaţi trebuie să depună la autoritatea fiscală competentă, celelalte documente: cartea de identitate a vehiculului, iar în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere, precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român” ori rezultatul evaluării individuale efectuate. Pentru contribuabilii care nu depun documentele până la 3 martie 2011, calculul taxei pe poluare se va face conform Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 118/2010.