LSV a demarat o campanie de strângere a semnăturilor pentru salvarea echipei de handbal


• în primele trei zile s-au strâns peste 2.000 de semnături

Suporterii echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, prin organizaţia Liga Suporterilor Vâlceni, continuă acţiunile de sensibilizare a autorităţilor locale şi jude­ţene. După mitingul organizat la începutul săptămânii trecute prin centrul Râm­ni­cului, aceştia au început o amplă campanie de strângere a semnăturilor de la toţi vâlcenii care doresc ca echipa de handbal să nu dispară şi judeţul nostru să rămână reprezentat printr-o formaţie care să activeze pe prima „scenă” a handbalului feminin românesc.

Am stat de vorbă cu un membru important din LSV, care ne-a prezentat modul în care decurge campania de strângere a semnăturilor: „Am început de duminică să strângem semnături şi cred că până acum (n.r. marţi la prânz) am ajuns la 2.000. Am fost prin mai multe locuri din oraş: în centru la Ceas, la Hermes în Ostroveni, în târg la Goranu, în parc, la piaţa din nord; iar acţiunea noastră va continua şi zilele viitoare. Sperăm să strângem cât mai multe semnături şi autorităţile să ne ia în seamă pentru că este păcat ca un oraş ca al nostru, cu mare tradiţie în handbal, să rămână fără o echipă în Liga Naţională”.