Locuri libere în liceele vâlcene!


• cele mai multe locuri neocupate: Grup Şcolar Oltchim

După repartizarea elevilor în liceele din Vâlcea, 384 de locuri au rămas neocupate. Cu toate acestea, la trei licee din Râmnic nu se mai găseşte un loc liber, fiind vorba, cum era de aşteptat, de CN Alexandru Lahovari, CN Mircea cel Bătrân şi Colegiul Economic. În schimb, elevii pot opta pentru CNI Matei Basarab unde sunt 12 locuri libere la Filologie, pentru Colegiul Tehnic Forestier – 2 locuri la Fabricarea produselor din lemn şi 7 la Silvicultură, pentru Grup Şcolar Constantin Brâncoveanu – 4 locuri la Industria textilă, pielărie sau Grup Şcolar Oltchim – 5 locuri libere la Mecanică, 11 locuri Electromecanică, 40 locuri la Chimie industrială, 23 de locuri la Industrie textilă şi pielărie, aici fiind de altfel cele mai multe locuri neocupate. Surpriză şi-n Călimăneşti: la Grup Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii sunt 14 locuri libere în Turism şi alimentaţie şi alte 24 locuri în domeniul Economic.