Locuitorii din zona rurală au învăţat să devină antreprenori


Peste o sută de actuali sau viitori întreprinzători (meşteşugari, salariaţi, şomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă) din localitățile Ursa, Izbiceni și Giuvărăști, din judeţul Olt, au putut participa la cursuri de formare profesională pentru inițiere în antreprenoriat rural și pentru dezvoltarea competențelor necesare pe piața muncii, cât și de dezvoltare a competenţelor în domeniul IT.

Aceste cursuri au făcut parte din proiectul POSDRU/110/5.2/G/88691, „Dezvoltarea resurselor umane şi promovarea culturii antreprenoriale în zonele rurale din judeţele Dolj şi Olt”, cofinanțat din Fondul Social European, şi a fost derulat de Asociaţia „Împreună pentru tine”, în parteneriat cu Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM), Fundaţia Societatea Academică Moscopolitană şi SC Development Projects and Strategies SRL.

„Populaţia rurală se confruntă, în cele mai multe cazuri, cu un nivel scăzut de educaţie şi formare profesională, cu lipsa culturii antreprenoriale, care au drept consecinţă valorificarea redusă a oportunităţilor şi a resurselor, prin activităţi non-agricole. Aceste aspecte fac dificilă plasarea forţei de muncă rurale în alte domenii de activitate, decât cel agricol”, a explicat Cătălin Băncilă, manager de proiect din partea Asociaţiei „Împreună pentru tine”. Această situaţie a fost confirmată de un studiu realizat în cadrul proiectului, care arată că peste 62% dintre repondenţii care au răspuns la un chestionar nu erau deloc satisfăcuţi de nivelul lor de trai, doar 8,33% declarându-se satisfăcuţi.

În timpul cursurilor, au fost prezentate mai multe proiecte de dezvoltare a unor afaceri, bazate pe cultivarea de legume bio, procesarea roşiilor (suc de roşii, roşii deshidratate etc.), a legumelor, servicii de curăţenie, servicii de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, servicii de turism (excursii tip pelerinaj), servicii de curăţenie etc. 

Profesorul Alin Angheluţă, reprezentant al FNTM, a declarat că „interesul celor care au participat la cursurile de antreprenoriat a fost ridicat, ei participând în mod activ, iar feedbackul primit a fost unul pozitiv”. Participanţii, în majoritate de sex feminin, au considerat aceste cursuri binevenite, ele putându-i ajuta să realizeze un plan pentru dezvoltarea unor viitoare afaceri. Dealtfel, peste 95% dintre cursanţi şi-au exprimat satisfacţia, atât asupra utilității cunoştințelor asimilate, cât şi a egalității de şanse.