Lipot Liviu Laurenţiu este preferatul cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea Nord
Duminică, peste 60% din populaţia Colegiului Râmnicu Vâlcea Nord va fi prezentă la vot pentru a-şi alege parlamentarii. Conform mai multor sondaje de opinie, candidatul PPDD Lipot Liviu Laurenţiu este preferatul cetăţenilor din această zonă. L-am întrebat, pe final de campanie electorală, ce anume a făcut pentru a câştiga simpatia atâtor cetăţeni. „Am spus mereu adevărul, iar oamenii s-au săturat de minciună. Cetăţenii din Olăneşti, Vlădeşti, Păuşeşti, Râmnicu Vâlcea îşi doresc un parlamentar care să fie interesat de viaţa lor, care să-i ajute, căruia să-i pese de soarta copiilor din acest colegiu. Îşi doresc un om care ştie şi poate să creeze locuri de muncă. Nu fac nici un fel de aprecieri la adresa altor candidaţi, dar am auzit de la oamenii pe care i-am cunoscut personal în campanie fel de fel de lucruri. Nu mă miră că cetăţenii doresc o schimbare. Nu mă miră că vor să fie reprezentaţi în Parlament de un om care să pună mai presus oamenii decât partidul, mai presus nivelul de trai decât doctrina. Simt vibrând sufletul fiecărui om care îmi povesteşte despre cât de greu trăieşte, despre cât de greu se descurcă, despre cât de mult speră. Voi lupta în fiecare minut al mandatului meu de deputat pentru speranţele acestor oameni minunaţi din Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord. Eu cred în ei şi ei cred în mine! Gata cu minciuna, a venit momentul adevărului!”, a declarat Lipot.