LIGA 3. RETROSPECTIVA PARȚIALULUI DE SEZON ȘI PROIECȚII 2026 PENTRU ECHIPELE VÂLCENE


 

VIITORUL DĂEȘTI, CAMPIOANA EGALURILOR DIN LIGA 3, ÎNAINTEA UNEI DIFICLE JUMĂTĂȚI DE SEZON

Având șapte ani consecutivi la nivelul Ligii 3, Viitorul Dăești reprezintă deja o prezență apreciată între echipele celui de-al treilea eșalon. Să ne reamintim că în 2023 juca baraj de promovare pentru Liga 2, iar anul următor prindea play-off-ul, alături de conjudețeana SCM Râmnicu Vâlcea. Totuși, astăzi lucrurile nu sunt chiar roze pentru echipa finanțată de Primăria Dăești, urmare a unei jumătăți de campionat complicată. Viitorul a început sezonul cu un lot întinerit, adunând 9 juniori într-o formulă de 22 jucători. Tot în vară, a adus și doi fotbaliști cu experiență, Pîrvulescu și Iana, cu care a sperat să omogenizeze mai repede relațiile de joc. L-a reactivat de asemenea pe Bebe Vasile, absent aproape un an, după o accidentare.

Echipa cu cele mai multe remize în Liga 3. Totuși, doar două victorii în 17 etape

După 17 etape derulate, Viitorul a iernat pe penultimul loc al clasamentului seriei 6, cu doar 14 puncte. O poziție controversată, totuși, dacă urmărim statisticile. Dăeștenii au doar șase înfrângeri, cu doar una mai mult decât ocupanta locului 3, Gaz Metan Mediaș. De la locul 6 în jos, toate echipele au înregistrat mai multe eșecuri decât dăeștenii. Ceea ce a tras în subsol echipa lui Constantin Gaiță și Marius Vlădoi a fost nesfârșitul șir de remize, nouă la număr, mai mult decât jumătate din partidele jucate. De altfel, Viitorul se prezintă drept echipa cu cele mai multe rezultate de egalitate din toate seriile Ligii 3. Prima victorie a venit abia în etapa 10, la Pietrari, 4-1 cu FC Păușești-Otăsău. Iar a doua, singura de pe teren propriu, 1-0 cu Gilortul Târgu Cărbunești, care, din păcate, a prefațat seria de patru înfrângeri consecutive cu care a încheiat anul. „Călcâiul lui Ahile” l-a constituit apărarea, oarecum surprinzător, cu 33 goluri primite fiind a patra cea mai permisivă din serie. Nu este mai puțin adevărat că Viitorul a plătit tribut și marilor ratări din unele partide, cele de la Lupeni și Sibiu fiind de notorietate.  Așadar, cu 2 victorii, 9 remize și 6 înfrângeri, ocupă în acest moment 11 în ierarhia seriei, cu 14 puncte.

Rezultate Viitorul Dăești:

Acasă: 1-4 Fărcășești, 2-2 Inter Sibiu, 0-2 SCM Râmnicu Vâlcea, 2-2 Unirea Bascov, 2-2 Jiul Petroșani, 2-2 ARO Câmpulung, 1-0 Gilortul Târgu Cărbunești, 1-1 CSM Târgu Jiu, 0-4 Fărcășești, 1-2 Minerul Lupeni

Deplasare: 1-2 la Gilortul Târgu Cărbunești, 2-5 la CSM Târgu Jiu, 2-2 la Fărcășești, 1-1 la Minerul Lupeni, 1-1 la Mediaș, 4-1 la FC Păușești-Otăsău, 2-3 la Inter Sibiu, 0-1 la SCM Râmnicu Vâlcea,

Una dintre echipele folosită în timpul sezonului: Vlădoi -Vasile, Pîrvulescu, Ghiță, Popolan – Tudorescu, Vîrlan, Bîrzan – Sîrbu, Dinu, Mihailă

Răzvan Dinu a marcat aproape jumătate din golurile Dăeștiului, 10 reușite, iar celelalte de Radu Bîrzan 4, Marian Ghiță 3, Adrian Sîrbu 3, Cătălin Pîrvulescu 2, Bogdan Mihăilă 1, Bebe Vasile 1.

Marius Vlădoi – Director Sportiv Viitorul Dăești

 

2026. Deocamdată, noutăți pe banca tehnică. Cinci amicale confirmate. Viitorul Dăești și-a creat propriul site

Înaintea părții de sezon rămasă și a unui inevitabil play-out de foc, Viitorul Dăești strânge rândurile, pentru o pregătire cât mai bună în pauza competițională. Reunirea lotului s-a întâmplat pe 19 ianuarie, aducând un nume nou pe banca tehnică. Noul antrenor secund este Ovidiu Creangă, fost fotbalist vâlcean, unul dintre cei care în anul 2006 promovau cu Oltchim Râmnicu Vâlcea în Liga 2, acea echipă condusă la vremea aceea de Constantin Gaiță și cu portar Marius Vlădoi, adică tocmai dăeștenii de astăzi.  În ceea ce privește mișcările de jucători, la ora apariției articolului, avem așa:

Plecări. Descompletare în linia defensivă. Vor pleca fundașul central Marian Ghiță, de asemenea lui Andrei Iana i-a expirat împrumutul. Cu juniorii Bloțu și Vîrlan s-a hotărât întreruperea colaborării, din câte se aude amândoi urmând să meargă la Otăsău.

Sosiri. Deocamdată fară certitudini, câtă vreme nu sunt semnate contractele, chiar dacă posibilii se pregătesc în curtea Dăeștiului. Gaiță și Vlădoi urmăresc în special jucători pentru pozițiile de fundaș central și mijlocaș central.

Amicalele confirmate până acum sunt:

23 ianuarie: Viitorul Dăești – Viitorul Budești – Teren2, Complex Zăvoi, orele 14,00

28 ianuarie: Academica Balș – Viitorul Dăești

31 ianuarie: Păușești Măglași – Viitorul Dăești

  6 februarie: Afumați – Viitorul Dăești – la Curtea de Argeș

20 februarie: Păușești Otăsău – Viitorul Dăești – urmează a se stabili terenul

Pe 27 februarie, primul meci oficial al anului. Etapa 18, seria 6: Unirea Bascov – Viitorul Dăești

Marius Vlădoi – Director Sportiv Viitorul Dăești

 Pe echipa din Dăești o așteaptă cinci meciuri complicate, doar două pe propriul teren, în finalul de sezon regulat. Va juca împotriva Mediașului și Jiul Petroșani, ambele candidate la play-off. Dar și împotriva Otăsăului, o altă partidă decisivă, având în vedere rivalitățile locale. Până atunci, Viitorul Dăești punctează la capitolul Public Relations, prin crearea propriului site. O inițativă lăudabilă, mai ales că este bine structurat, cu informații utile despre jucători. Adresa site-ului este : https://viitoruldaesti.com/