Liberalii au site nou


• la adresa www.pnlvalcea.ro se vor găsi informaţiile oficiale despre PNL

buican_cristi3Filiala Vâlcea a Partidului Naţional Liberal anunţă lansarea unui nou site oficial, www.pnlvalcea.ro, adresă la care de acum încolo se vor găsi informaţiile oficiale legate de PNL şi despre evenimentele şi acţiunile pe care filiala Vâlcea le desfăşoară şi le are în vedere. Noul an a adus filialei Vâlcea a Partidului Naţional Liberal un nou site oficial, cu informaţii updatate zilnic, fotografii recente, concursuri lu­nare, sau informaţii despre istoria PNL. Site-ul www.pnlvalcea.ro conţine, de asemenea, informaţii despre forurile de conducere a PNL Vâlcea, precum şi despre toate filialele locale din judeţ. Astfel, simpatizanţii PNL din toate localităţile judeţului vor avea de acum înainte informaţii despre conducerile locale şi vor putea lua legătura mult mai uşor cu acestea.  Pe lângă toate aceste informaţii despre structurile şi organizarea PNL Vâlcea, site-ul www.pnlvalcea.ro propune internauţilor şi un concurs lunar cu premii substanţiale. Astfel, dacă răspundeţi corect la în­tre­barea lansată lunar pe acest site aveţi posibilitatea să câştigaţi 100 de lei. Câştigătorul concursului vor fi prezen­taţi în conferinţa de presă de la începutul fiecărei luni susţi­nu­tă de către preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Comunicarea online cu membrii şi simpatizanţii de partid, precum şi cu reprezentanţii mass-media sau cu cetăţenii activi în online a reprezentat un deziderat al preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican încă de la începutul mandatului său de preşedinte. În opinia deputatului liberal, comunicarea online este cel puţin la fel de importantă ca şi comunicarea tradiţională cu cetăţenii şi tocmai de aceea a fost lansat site-ul www.pnlvalcea.ro.