
Lemnul rămâne o marfă prețioasă chiar și vara
La data de 7 iulie, în jurul orei 10.00, poliţiştii oraşului Băbeni au depistat trei bărbați în timp ce transportau, cu ajutorul mai multor atelaje hipo material lemnos. În urma verificărilor efectuate de către oamenii legii, s-a stabilit că aceștia transportau material lemnos din speciile gorun și carpen, pentru care nu deţineau documente de provenienţă şi transport. Ulterior, s-a constatat și faptul că cei trei metri steri au fost sustraşi de către persoanele în cauză din fondul forestier punctul „Harasa”, aflat în administrarea Ocolului Silvic Băbeni.
Cum au fost pedepsiți cei trei hoți?
După finalizarea operațiunilor specifice, polițiștii din Băbeni au stabilit ca materialul lemnos descoperit să fie lăsat în custodia reprezentanţilor Ocolului Silvic Băbeni pentru valorificare. Nici cei trei amatori de lemn nu au fost uitați. Pentru aceștia, oamenii legii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.500 lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010.