La Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Sigla Guvernului este alb-albastră!


În urmă cu ceva vreme, Guvernul a decis să-şi înregistreze sigla la OSIM, cu argumentul că va fi asigurată astfel o identitate vizuală unitară, inclusiv în mediul online, a întregii administraţii publice centrale. Procedurile pentru înregistrarea siglei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci au fost derulate de către Secretariatul General al Guvernului. Sigla înregistrată redă stema ţării, dar numai în albastru şi alb, fără alte culori.
Reprezentanţii Guvernului susţin că sigla este parte a unui proces, început în primăvara acestui an, pentru definirea unei identităţii vizuale unitare la nivelul administraţiei publice centrale şi, totodată, a unei prezenţe unitare în mediul online a entităţilor de stat, inclusiv implementarea domeniului gov.ro la nivelul întregului sistem public.