La mănăstire, pe bicicletă


• „harta” ciclismului românesc se va îmbogăţi din această primăvară cu o nouă destinaţie

Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, organizează în data de 5 mai prima ediţie a a concursului de ciclism intitulat „Turul Mănăstirilor Vâlcene”. Pe traseul ediţiei inaugurale se vor regăsi trei schituri: Jgheaburi, Iezer şi Pahomie.

Iniţiativa organizării acestui eveniment sportiv face parte din planul Federaţiei Române de Ciclism de a organiza în fiecare judeţ al ţării cel puţin un eveniment de tipul Mountain Bike, scopul principal fiind acela de a promova ciclismul ca sport precum şi de a oferi o alternativă la mijloacele de transport. Concursul va fi oficiat de arbitri naţionali, sosirea urmând să fie stabilită cu ajutorul unui sistem de cronometraj magnetic. Organizarea întrecerii a fost posibilă şi datorită implicării active a altor parteneri, printre aceştia numărându-se Arhiepiscopia Râmnicului şi Clubul Sportiv „Free Bike Team” din Râmnicu Vâlcea.

La concurs se poate înscrie orice persoană cu vârsta peste 14 ani, taxa de înscriere fiind de 20 de lei. Înscrierea se poate face în varianta electronică, accesând site-ul http://www.turulmanastirilor.frciclism.ro/index.php/inscriere2. La finele întrecerii, cei mai rapizi dintre concurenţi vor primi mai multe premii în bani, valoarea totală a acestora fiind de 4.400 de lei.