Kilometru cu kilometru…ne ținem de cuvânt!


Continuăm, și în acest an, modernizarea drumurilor județene!
Anul acesta vom începe lucrările de modernizare a celui mai lung drum din județ (DJ 676 Cerna – Irimești), a „mini-centurii” ocolitoare a Râmnicului (DJ 703 L), dar și a Drumului Loviștei (DJ 703 H).
În bugetul pe anul 2024, pe care îl vom aproba în câteva zile, am prevăzut cca 26,5 milioane euro, pentru demararea acestor investiții în infrastructura rutieră.
Sume importante vor merge și către RAJDP Vâlcea, pentru lucrări de întreținere drumuri și poduri județene. Ca în fiecare an, parcul auto al RAJDP Vâlcea va fi completat cu noi utilaje, anul acesta vom achiziționa un cântar mobil și un concasor mobil.
Am promis modernizarea tuturor drumurilor județene și muncim, zi de zi, pentru îndeplinirea obiectivului nostru.

Constantin Rădulescu
Președinte CJ Vâlcea