Jocurile Olimpice, gata de start!


• astăzi va debuta cel mai aşteptat eveniment sportiv al anului, cea de-a XXX-a ediţie a JO • pe lângă evoluţia sportivilor români care vor concura la Londra, spectatorii vâlceni au motive întemeiate să le urmărească cu interes şi pe cele şase handbaliste din lotul Oltchimului

vetkova_ekaterinaChiar dacă naţionala de handbal feminin a României a ratat calificarea la cel mai important eveniment sportiv al anului 2012 – Jocurile Olimpice de la Londra, împătimiţii acestui sport din ţara noastră au totuşi prilejul să privească cu interes desfăşurarea turneului handbalistic feminin al acestei competiţii. Dintre cele douăsprezece naţionale care vor evolua în capitala Regatului Unit al Marii Britanii, nu mai puţin de patru au în componenţa lor sportive care, din următorul sezon competiţional, vor evolua în Râmnicu Vâlcea, pentru multipla campioană a României, CS Oltchim.

Rusoaica Ekaterina Vetkova la va înfrunta pe muntenegrencele Katarina Bulatovic şi Marija Jovanovic

Cele trei sportive din lotul Oltchimului care vor evolua alături de naţionalele lor în cadrul grupei A, vor ţine capul de afiş al acestei grupe cu prilejul meciului direct. Muntenegru, revelaţia handbalului feminin european – calificată pentru prima dată la un turneu final al Jocurilor Olimpice, are şansa de a scrie istorie pe malul Tamisei, fiind văzută printre favoritele la obţinerea unei medalii, poate chiar cea de aur. Întâlnirea dintre reprezentantele micuţei naţiuni ex-iugoslave (din lotul căreia fac parte şi „chimistele” Katarina Bulatovic şi Marija Jovanovic) şi mult mai galonata echipă a Rusiei, fostă campioană mondială şi actuala vicecampioană olimpică (în lotul căreia se regăseşte şi Ekaterina Vetkova (foto), de asemenea o sportivă legitimată la CS Oltchim) se anunţă a fi cea mai echilibrată din cadrul grupei A, aceasta putând fi cea decisivă pentru stabilirea primelor două clasate. Din componenţa grupei mai fac parte Croaţia, Anglia, Brazilia şi Angola.

Silvia Navarro se va duela cu Allison Pineau şi Amandine Leynaud, noile sale colege de la Oltchim

Grupa B este mult mai echilibrată în comparaţie cu prima, nu mai puţin de cinci din cele şase componente ale acesteia fiind cotate cu şanse la accesul în semifinalele întrecerii. Şi în meciurile de aici, fanii Oltchimului vor avea prilejul de a vedea la lucru trei dintre noile venite în tabăra „chimistelor”. Partida cea mai interesantă pentru aceştia va fi cea dintre naţionalele Spaniei (acolo unde activează portăriţa Silvia Navarro) şi Franţei (selecţionata din Hexagon are în componenţa sa două „chimiste”, Allison Pineau şi Amandine Leynaud). În cadrul acestei grupe se mai regăsesc următoarele naţionale: Norvegia (campioana olimpică şi mondială en-titre – principala favorită pentru câştigarea unei noi medalii de aur), Danemarca, Suedia şi Coreea de Sud.

Programul Rusiei, Muntenegrului, Spaniei şi Franţei în faza grupelor

Rusia – Angola (28 iulie; 11.30);

Spania – Coreea (28 iulie; 13.15);

Muntenegru – Marea Britanie (28 iulie; 21.30);

Norvegia – Franţa (28 iulie; 23.15);

Marea Britanie – Rusia (30 iulie; 16.30);

Franţa – Spania (30 iulie; 18.15);

Brazilia – Muntenegru (30 iulie; 21.30);

Muntenegru – Angola (1 august; 13.15);

Franţa – Suedia (1 august; 16.30);

Spania – Danemarca (1 august; 21.30);

Rusia – Croaţia (1 august, 23.15);

Coreea – Franţa (3 august; 13.15);

Croaţia – Muntenegru (3 august; 16.30);

Rusia – Brazilia (3 august; 18.15);

Spania – Suedia (3 august; 21.30);

Muntenegru – Rusia (5 august, 16.30);

Norvegia – Spania (5 august; 21.30);

Danemarca – Franţa (5 august; 23.15).

*) orele de începere ale fiecărei partide de mai sus sunt cele ale României;

*) doar câteva dintre aceste meciuri vor fi transmise în direct de posturi de televiziune din România