Janina Luca, locul trei în topul marcatoarelor din Liga Naţională


Chiar dacă HC Municipal Râmnicu Vâlcea a încheiat pe locul zece în ierarhia generală a Ligii Naţional de handbal feminin, echipa noastră a dat una dintre cele mai bune marcatoare din campionat. Este vorba despre Janina Luca, principala marcatoare a formației vâlcene. Handbalista care evoluează pe poziţia de inter a înscris 188 de goluri pentru HCM, golurile sale ajutând echipa antrenată de Simona Gogârlă să obţină puncte preţioase în turneul pentru salvarea de la retrogradare. Primele două poziţii în clasamentul marcatoarelor au fost ocupate de Ani Senocico de la Universitatea Jolidon Cluj (202 goluri), respectiv Florentina Cartaş de la CSM Cetate Deva (197 goluri). Pe locul patru, imediat în urma Janinei Luca s-a aflat o fostă jucătoare a Oltchimului. Este vorba despre Daniela Băbeanu, de la HCM Roman, care a punctat de 179 de ori.