„Izvorul Tămăduirii – izvor de tradiţie”, la Mânăstirea Hurezi


Astăzi, la poarta Mânăstirii Hurezi se desfăşoară „Izvorul Tămăduirii – izvor de tradiţie”, eveniment la care participă meşteri populari din toată ţara şi din Republica Moldova. Evenimentul este organizat de Primăria oraşului Horezu şi Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu”. Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de peste 1500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. În Vinerea de după Paști, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, este un frumos obicei la creştini să se sfinţească apa, apoi, cu aceasta se stropesc întâi casele, fântânile, troiţele, precum şi creştinii, în amintirea evenimentului petrecut în jurul anului 454 la Constantinopol, când un orb a primit de la Maica Domnului tămăduire prin intermediul apei sfinţite. Datele ne-au fost furnizate de Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea.