Ionela Tîrlea, cea mai valoroasă sportivă


 În ediţia anterioară a serialului nostru despre Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” am prezentat detalii despre o parte din reuşitele atleţilor, nume importante fiind Viorica Enescu, Maria Ionescu, Liliana Leau, Constantin Popescu, Gheorghe Georgescu, Ion Stan, Adrian Marinescu, Radu Berceanu, Remus Cercel, Alina Frunză, Elisabeta Barbu, Măriuca Sîiu, Cristina Mladin, Virgil Nicolescu, Bogdan Vîlcu, Alina Predescu, Alina Stanciu. Cu o mare satisfacţie putem spune că cea mai valo- roasă atletă a CNMB a fost şi este Ionela Târlea, care a fost descoperită şi pregătită de prof. emerit Viorica Enescu. Tîrlea a fost legitimată la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Clubul Sportiv Şco- lar şi CS Oltchim, pentru care a adus nu- meroasă medalii: campioană naţională la 100 m plat şi 200 m plat (1991, juniori III), locul 3 la Campionatul Mondial de la Seul – Coreea (1992, juniori), campioană na- ţională la toate categoriile de vârstă (1990), campioană balcanică (juniori, 1993), campioană europeană (juniori, 1993), campioană mondială la 400 metri garduri şi la ştafeta de 4×400 m (Spania, 1994, juniori). Din 1995, Ionela Tîrlea a făcut „saltul” către seniorat, devenind campioană europeană la 400 metri garduri în Ungaria. Anul următor, sportiva vâlceană a fost a şaptea de la J.O. de la Atlanta, iar în 1997 – locul IV la Campionatul Mondial indoor din Spania. După locul al doilea la Campionatele Europene de sală (Budapesta, 1998), Tîrlea a devenit campioană mondială la 200 m plat (Japonia, 1999).