Ion Cîlea consideră că Vâlcea este judeţul cu cele mai multe lucrări de investiţii din ţară


După ce a participat, la începutul acestei săptămâni, la întâlnirea preşedinţilor de consilii judeţene din ţară, Ion Cîlea a ajuns la concluzia că judeţul nostru este campion în privinţa numărului de lucrări începute. Chiar dacă cele mai multe dintre acestea sunt departe de a fi şi finalizate, impresionantul număr de 298 obiective de investiţii demarate oferă speranţe şefului judeţului că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Vâlcea se va moderniza semnificativ. „Dacă adunăm toate lucrările derulate pe HG 577/1997, Ordonanţa 7/2006 şi Ordonanţa 28/2013 ajungem la 298 de obiective de investiţii. Vâlcea are cele mai multe lucrări din ţară, vă spun cu toată onoarea! Când am fost la Bucureşti, la întâlnirea cu toţi preşedinţii de consilii judeţene de ţară, erau judeţe care aveau zece, sau poate chiar opt-nouă lucrări. Mehedinţi, Teleorman sau Olt sunt doar câteva dintre ele. Noi stăm foarte bine din acest punct de vedere. Este adevărat că, tot din cauza asta, avem şi arieratele foarte mari despre care s-a tot discutat. Dar, este normal să fie aşa, pentru că avem lucrări de anvergură. Şi vă asigur că, în timp, aceste arierate se vor achita cumva. Din aceste 298 obiective de investiţii despre care discutăm, 58 sunt pentru introducerea alimentării cu apă, 51 pentru construirea reţelelor de canalizare, 160 pentru drumuri, opt pentru poduri şi podeţe, iar restul pentru diferite alte lucrări”, a concluzionat Cîlea.