„Investitorul este un animal foarte sperios, iar a-i câştiga încrederea e o treabă foarte grea”


Investitorul este un „animal foarte sperios”, iar pentru a-i câştiga încre­derea trebuie făcute eforturi mari, a ară­tat, într-o conferinţă pe teme eco­nomice, guvernatorul Băncii Naţio­nale a României BNR, Mugur Isărescu.

„Maniera în care, doar în câţiva ani, s-a ieşit din recesiune şi s-a mers pe creştere economică a fost pe ne­sim­ţite. Această legare a maionezei se face prin perseverenţă. Investitorul este un animal foarte sperios. A-i câştiga încrederea e o treabă foarte grea, pe care nu o poate face numai un Guvern sau un ministru. Eu cred că Bursa poate atrage investitorii străini. Bursa poate deveni un parte­ner pentru finanţare (…) Voi scoate şi eu vinăria mea la bursă, pentru a-mi găsi un partener de finanţare”, a afirmat Isărescu.

Oficialul BNR a precizat, totoda­tă, că înclinaţia spre scenarii apoca­lip­tice nu va face altceva decât să distrugă idei, iar dezbaterea publică din România trebuie ajutată de ana­lişti decenţi şi echilibraţi.

„Echilibrul, încrederea unui inves­titor, este foarte importantă. Înclinaţia noastră spre Apocalipsă nu face de­cât să ne distrugă. Dezbaterea publi­că din România ar fi mult ajutată dacă analişti de talia lui Lucian Anghel, dar şi a altora de foarte bună calitate, ar imprima o direcţie decentă şi echili­brată despre economia românească (…)”, a spus guvernatorul BNR.