Înţelegere sindicate – Ministerul Economiei pentru Oltchim


diculoiu_mihai• acţiunea de pichetare a oamenilor lui Mihai Diculoiu a fost un succes

Sute de sindicalişti de la Oltchim au pichetat miercuri, 27 iunie, sediul Ministerului Economiei. Conform spuselor liderului sindical Mihai Diculoiu, acţiunea s-a dorit a fi un semnal de alarmă privind situaţia combinatului vâlcean, care are nevoie de sprijin din partea autorităţilor pentru ieşirea din situaţia de criză. „Acţiunea noastră a avut un efect foarte bun, pentru că am încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Economiei, prin care această instituţie – ca reprezentant al statului român, acţionar majoritar la Oltchim – îşi va da concursul pentru rezolvarea problemelor noastre”, ne-a declarat Diculoiu. Direcţiile pe care se va acţiona sunt reconversia datoriilor Oltchim-ului către stat în acţiuni – conform deciziei Comisiei Europene, pregătirea pentru privatizarea combinatului şi găsirea de soluţii financiare pentru reluarea la capacitate de minim 60 la sută a activităţii în combinatul vâlcean. „Şi problema salariilor va trebui rezolvată rapid. În ce priveşte privatizarea, Oltchim trebuie adus la capacitate normală, iar unul dintre cei mai importanţi paşi ce trebuie făcuţi este negocierea preluării rafinăriei de la Piteşti. În acest fel, combinatul nostru va fi privatizat integrat”, a mai spus Mihai Diculoiu. Mai trebuie spus că, de ieri, furnizarea de energiei electrică pentru platforma chimică vâlceană a fost reluată la parametri normali.