Inevitabilul s-a produs: PNL începe să-l denigreze și să-l atace pe Bălan


• la nici 24 de ore de la demisia directorului CET Govora, liberalii nu ezită să ridice tot mai multe semne de întrebare legate de activitatea acestuia
Era de așteptat, dar parcă, totuși, e cam devreme. Vorbim, evident, de abdicarea lui Mihai Bălan (foto) de la CET Govora. Dar și de încercarea de transformare a acestuia într-un țap ispășitor pentru norii negri care s-au adunat deasupra Centralei. Tentativa aparține liberalilor din CJ și a noului președinte al Consiliului de Administrație, aviatorul Sorin Fodoreanu. Într-o grabă fulgerătoare, peneliștii au schimbat deja superlativele de altădată la adresa „celui mai bun manager din țară” în dubii și aluzii asupra manierei în care Bălan a condus și, acum, a părăsit CET Govora. Citiți în ediția tipărită de luni, detaliile acestui atac public de la ultima ședință a Consiliului Județean Vâlcea.