Incredibil! 11 din 13 unități școlare din Bălcești, fără autorizații
• inspectorul școlar Ana Maria Floroiu a prezentat situația, dar nu știe nimic • primarul Curelaru a aflat de la noi • lipsa unei surse de apă potabilă face ca unitățile să nu primească autorizații
În comparație cu școlile și grădinițele de la sate, ne așteptăm ca unitățile de învățământ din mediul urban să fie puse la punct. Nu același lucru îl putem afirma, totuși, despre unitățile educaționale din localitatea Bălcești. Incredibil, dar din cele 13 școli și grădinițe 11 nu au primit avizul sanitar de funcționare și nu se află nici în curs de autorizare. Toate acestea au reieșit atât din prezentarea făcută zilele trecute de inspectorul școlar Ana Maria Floroiu, dar și din discuțiile purtate cu edilul Ion Curelaru. Situația este următoarea: dispun de autorizații doar Grupul Școlar „Petrache Poenaru” și Grădinița cu Program Normal Bălcești, iar fără avize sunt școlile cu clasele I-IV Gorunești 1 și 2, grădinițele cu program normal Gorunești 1 și 2, GPN Ulicioiu, Școala cu clasele I-VIII Otetelișu, Școala cu clasele I-IV Benești și Școala cu clasele I-IV Cârloganu, GPN Otetelișu, GPN Benești și GPN Cârloganu. Contactată, Ana Maria Floroiu, inspector școlar, nu știa care sunt motivele pentru care majoritatea unităților educaționale nu primiseră avizul sanitar: „Nu știu de ce nu au primit autorizații. Nu am făcut altceva decât să prezint un raport al Ministerului… Trebuie contactați cei de la DSP”. Ni s-a părut ciudat faptul că doamna inspector a prezentat un raport despre care nu știa prea multe. Ce se întâmpla dacă era întrebată în timpul ședinței Colegiului Prefectural de situația incredibilă din Bălcești? Îi răspundea prefectului că nu face altceva decât să prezinte un raport ce i s-a pus în mână!? În fine, am apelat și la edilul Curelaru care, la rândul său, nu știa nimic despre aceste probleme: „Am avut tot felul de treburi, dar acum am auzit de situația școlilor și grădinițelor din oraș. Nu știu ce a dus la neavizarea acestora. Am făcut tot ce trebuia pe vară: igienizare, apă există, canalizare da, centralele sunt avizate ISCIR… Voi purta discuții cu reprezentanții unităților de învățământ. Cert este că inspectorii sanitari vin și pleacă; nu vorbesc deloc cu autoritățile locale”. Directorul DSP Vâlcea, Maria Murăruș, nu a putut fi contactat, aflându-se în concediu și am apelat la adjunctul instituției, Lorena Mărgăritescu: „Multe dintre grădinițe se află în aceleași clădiri cu școlile, fapt pentru care există și un număr așa de mare de unități fără autorizații. Problema este că la 11 dintre acestea nu există sursă de apă potabilă și nici nu s-a depus vreo solicitare pentru autorizarea acestora. Nu am dat avizul că nu au apă în școli și grădinițe, dar puteau depune solicitări pentru a-l obține pe parcurs. Și acum dacă rezolvă problema pot depune solicitarea și o vor primi”.